Soluția e să fii cel mai bun
Mă uitam la o chestie, ca business în ziua de azi tendința e să încerci să oferi cât mai multe servicii, în ideea că un client vrea de toate și e mai bine să îi dai tu, decât să meargă la alții. Teoretic așa e, practic nu se aplică în toate domeniile. Da, la supermarket e ok să vinzi de toate, că vine omul și cumpără și pâine și suc și fructe și înghețață. Același lucru nu e valabil de exemplu în marcom de exemplu, că văd multe agenții care acum fac și PR și social media și PPC și webdesign și SEO și hosting și… de toate. Și nu e ok.
În realitate ce se întâmplă? Agenția are câțiva angajați buni pe felia de bază, că o fi marketingul sau designul web sau PR-ul, și pentru restul externalizează sarcinile către colaboratori. Gigel ne face site-ul, Costel setează campaniile pe Google, Dani se ocupă de server, și când totul crapă și ei își bagă picioarele agenția se face praf, și reputația ei se duce la vale. Am văzut asta de mai multe ori.
Soluția e simplă, să înveți să spui nu și să recomanzi oameni buni pentru celelalte servicii, atunci când nu îi ai în firma ta, dar să menționezi asta. Noi nu știm să facem flyere, administrare baze de date sau să dăm cu mopul, dar îl recomandăm pe X sau Y, am colaborat cu el și e un tip ok. Sau să spui Nu știu boss, nu e treaba mea.
Pe termen scurt ai impresia că pierzi niște bani, ai putea să prinzi tu contractul ăla gras de la client și îți rămâne un comision, dar pe termen lung am constatat că un client serios apreciază mai mult când ești sincer și îi spui în ce domeniu poți face performanță, decât atunci când îi spui că poți face orice are el nevoie.
Ce am mai scris pe blog:
Ce vrem noi? Rezultate! Și ce măsurăm noi? Reach-ul.
Antreprenorii din România au fost lăsați singuri