Să faci bani, să economisești bani, să investești bani
Majoritatea celor care reușesc să depășească nivelul de subzistență sunt cei care au învățat să facă bani peste nivelul cheltuielilor obișnuite, devenind foarte buni în domeniul lor de activitate, la job, sau pornind afaceri. Sunt destui aici, chiar și în România 10-15% din populație e în clasa medie.
Partea interesantă este că degeaba știi cum să faci bani dacă nu știi cum să îi economisești. Ăsta e al doilea pas după ce ai ajuns să faci bani, să înveți despre economisire. Altfel poți topi foarte ușor toți banii câștigați.
Însă nu e suficient doar să economisești bani. Chiar dacă te-ai obișnuit să pui deoparte 10-15-25% din venit, să nu cheltui toți banii câștigați, timpul lucrează împotriva ta. De exemplu în România inflația reală e undeva pe la 5%, să zicem.
Chiar dacă tu economisești 10.000 de lei, de fapt anul viitor valoarea lor reală e de doar 9.500 lei, datorită inflației. Dacă pui asta în perspectivă, în 20 de ani suma economisită va valora de fapt jumătate. Doar pentru a nu deveni mai sărac, ar trebui să ai un randament de minim 5% pentru banii economisiți, și sigur asta nu se întâmplă dacă bagi banii în depozite bancare cu 1% dobândă anuală, cum o fac mulți dintre cei care reușesc să pună ceva deoparte.
E nevoie de a treia mentalitate: să înveți cum să investești banii economisiți. Abia atunci când banii încep să lucreze pentru tine și să genereze alți bani, să aducă venituri pasive, recurente, cercul e complet.
Chiar zilele trecute îmi spunea cineva că vrea să aibă un venit pasiv, și se gândea să pornească un magazin online. Am început să râd, întrebându-l dacă are idee cât de multă muncă zilnică e necesară pentru un magazin online, la modul concret, nu ce îți vând amazonienii prin cursurile lor online despre cum poți deveni bogat în timp ce stai la plajă.
Cred că ține foarte mult și de mentalitatea societății în care crești, de posibilitățile la care ai acces, de educația părinților. De exemplu părinții și bunicii noștri în comunism știau cum să facă bani, cel puțin unii dintre ei, că erau și pe vremea aceea joburi mai bine plătite ca media pieței.
Unii dintre ei știau și să îi economisească la CEC, în speranța că își vor putea cumpăra o Dacie 1310 nou nouță.
Totuși, când vine vorba de investit banii în continuare avem un handicap major, ca societate, că nu am știut niciodată cum se investesc banii. Pe vremea aceea nu aveai în ce să investești, statul controla totul, după 1989 am avut prea mulți ani de sărăcie pentru ca societatea să fie interesată de educație financiară.
Uitați-vă în jur, în continuare antreprenorii, proprietarii de firme au o imagine proastă în societate, deși majoritatea muncesc mult mai mult decât cele 8 ore zilnice, și 50% dintre taxele și impozitele plătite în România sunt generate de firmele mici și mijlocii. Oamenii normali văd doar că alții au și ei nu, nu se uită în spate, să vadă cât muncește fiecare. Asta e una, deși capitalismul ne-a adus cele mai multe beneficii din punct de vedere economic, în continuare o mare parte a societății îl vede ca pe ceva negativ.
Am eu o zicală, toți angajații sunt socialiști până când își deschid propria afacere și devin brusc capitaliști. Când ești angajat te plângi că patronul e rău și te plătește prea puțin, când ai tu de dat salariile te plângi că angajații lucrează prea puțin și statul taxează prea mult munca.
Doi la mână, pe plan personal câți dintre noi știm să facem investiții financiare, să facem ceva cu banii economisiți, dacă reușim să îi strângem? Și dacă nu știm, câți suntem dispuși să învățăm? Majoritatea ne învârtim mereu în jurul scuzelor – nu am cu ce, nu am când, doar o viață avem etc.
Investiții imobiliare nu, că e o bulă, am citit noi pe net, deși în continuare prețul imobiliarelor în România e mic, comparativ cu vestul. Acțiuni sau obligațiuni la bursă nu, că e țeapă, am auzit noi de la un tip că acolo de fapt e un fel de poker cu banii naivilor. Aur nu, că doar nu o să dormi cu lingoul sub pat. De lansat propria firmă nici atât, de ce să muncești 12 ore pe zi timp de câțiva ani, eventual să pierzi o mulțime de bani, când poți freca menta 8 ore, pe banii altuia?
Nu zic că trebuie să devenim toți experți în investiții financiare și venituri pasive, nici că aș fi eu expert, mă chinui să învăț și să înțeleg, să depășesc mentalitatea colectivă, dar cred că noi ca popor în cel mai bun caz am rămas blocați la partea cu economisirea banilor și atât, mai departe sunt foarte puțini dornici să evolueze, să construiască ceva pentru ei.
Ce am mai scris pe blog:
Avem nevoie de 3 zile de weekend?