Să ne obișnuim cu ideea că lucrurile nu vor mai fi la fel
Prin martie, cînd am intrat în starea de urgență, a durat vreo 2 luni să mă obișnuiesc cu ideea că ne așteaptă minim 1 an de zile greu, cu perioade de urgență/izolare/restricții, alternate cu perioade de relativă relaxare.
Între timp am învățat mai multe lucruri despre virus, deja se discută despre mai multe vaccinuri care probabil vor apărea la începutul lui 2021. Totuși, realitatea este că inclusiv cu programe ample de vaccinare la nivel național, va mai dura ani buni până când îmbolnăvirile de Covid-19 se vor reduce simțitor și pericolul va trece.
Între timp tot cu mască, tot cu distanțare socială, cu foarte multă atenție la igienă. Eu sunt optimist de felul meu, sper ca în vara lui 2021 să fim mai relaxați, să putem călători mai ușor, să își revină un pic și HoReCA și turismul și evenimentele, dar nu va mai fi ca în 2019, asta e sigur.
În plus, apar multe schimbări și în orașele mari. Pe scurt, angajații care abia se descurcau să plătească chiriile sau ratele vor pleca în orașe mai mici, sau chiar la țară, dacă pot lucra remote, multe proiecte pe zona de clădiri birouri vor fi reconvertite în clădiri pentru locuințe, și inclusiv cei care își permit viața în oraș tind să se mute în zone rezidențiale sau aproape de oraș, pentru a avea mai mult spațiu, case cu grădină. Probabil vor mai trece vreo 10 ani până când se va reveni la situația dinainte de pandemie.
Ce vreau eu să zic este că trebuie să ne obișnuim cu noua normalitate, să ne adaptăm și să ne reprofilăm, dacă jobul/afacerea noastră nu au căutare în perioada asta. Nu mai e vorba de câteva luni în care trebuie să rezistăm, ci de o lume nouă, diferită de ce a fost până în 2019. Câștigătorii nu vor fi cei care așteaptă, ci cei care văd în orice problemă o oportunitate.
Weekend fain să aveți, stay safe!