Erau ceva studii pe tema asta anul trecut, despre granița dintre muncă și viața personală, care a devenit tot mai subțire sau a dispărut, de când pandemia ne-a forțat să ne mutăm birourile în sufragerie sau bucătărie.
Și tendința e tot mai accentuată, dacă noi nu stabilim limite și nu facem o delimitare nu o va face altcineva pentru noi, iar șefii, clienții sau colaboratorii vor considera normal să te sune, să îți trimită emailuri sau mesaje și vinerea pe la 9 seara sau duminică la prânz, că doar ai internet, ai laptop, ai telefon, nu e mare lucru să verifici 5 minute ceva, nu?
Duminica, la o petrecere, la masa de lângă mine se discutau o potențială afacere la telefon. La o altă masă se oferea ceva asistență telefonică unui client existent. Not ok.
Zilele trecute ziceam pe Facebook că nu e normal să trimiți sms-uri, mesaje pe Whatsapp sau să suni oameni necunoscuți în weekend, cu propuneri de afaceri sau orice altă chestie, și mai multe persoane mi-au zis că li se pare ok, ele lucrează oricând, oricum, vorba aia, o viață avem, hai să lucrăm non stop, zic bine?
Eu văd altfel lucrurile, în weekend sun sau trimit mesaje doar familiei, prietenilor, și e cu hai la bere, hai să ne întâlnim, ce mai faci, nu cu muncă.
Eu zic că nu e normal să le permiți clienților sau colaboratorilor să te deranjeze la orice oră, în orice zi, cu probleme sau solicitări. Ei poate nu vor să își ia zile libere sau nu le respectă pe ale altora, dar tu nu trebuie să intri în jocul ăsta.
Nu e ok nici să îi obișnuiești pe oameni cu ideea că ești disponibil 24 cu 7. Înțeleg că uneori pot apărea urgențe, nu sunt absurd când e ceva grav, dar majoritatea chestiilor pot aștepta 1-2 zile.
E ok să spui nu. E ok să spui lăsăm pe luni. E ok să pui telefonul pe silențios. E ok să îți iei vacanță într-o zonă fără Wifi sau semnal.
Nu zic că eu le aplic la sânge, dar nu am nici o jenă să trasez limite celor care vor să îmi facă programul. Cu atât mai grav când e vorba de primul contact, dacă ți se pare normal să deranjezi persoane necunoscute în weekend, cât de nașpa te vei comporta cu ele de luni până vineri, în timpul programului normal de lucru?
Mă înșel?
Da, in special la primul contact e halucinant cum unii încearcă sa sune ca la salvare sau ca pompieri. Am pe site un nr de telefon care funcționează doar pe whatsapp, pe un iphone mai vechi pe care îl deschid la doua trei zile. Am scris clar acolo, la contact, ca telefonul funcționează doar pentru mesaje. Ce e supărător, e ca scriu oameni care nu arată nici cel mai mic semn de recunoștință pentru lucrurile pe care eu le ofer gratis ca informație acolo pe site, oameni care, înainte sa ma contacteze cu ifose și pretenții, nu fac niciun efort sa cunoască site ul sau sa ma cunoasca prin abonare la newsletter sau măcar o minima apreciere sau bucurie ca m-au găsit prin site și prin articolul respectiv. Sunt și oameni care ma felicită și mulțumesc pentru ce scriu și desenez acolo pe site, o mica parte.