O fi un job de rahat, dar e jobul tău
Eu am învățat de mic că atunci când îți faci munca trebuie să o faci cum trebuie, indiferent dacă îți place sau nu. De asta nu înțeleg cum de unii cer o mulțime de bani pentru a presta niște servicii, dar le fac în bătaie de joc, fără să le pese. Sau cum unii își fac jobul în scârbă, doar ca să ia salariul.
Ok, lucrezi într-un magazin și treaba ta e să pui produsele pe raft. Job nasol, dar plătește facturile. Dacă tu îți bagi picioarele și nu pui produsele pe raft cum trebuie, crezi că peste 20 de ani ai șanse să ajungi managerul companiei ce deține magazinele respective? Nu prea, pentru că viziunea ta asupra muncii e greșită din start, te crezi superior jobului tău și îl faci prost. În loc să îl vezi ca o oportunitate, un pas necesar, tu îl vezi ca pe un obstacol.
Eu am început să lucrez în vânzări telecom, în timpul facultății, de exemplu. Am început de jos. Nu era un job extraordinar, dar plătea facturile, eram pe banii mei și aveam ocazia de a învăța. Am folosit anii ăia pentru a învăța mai multe despre relaționarea cu oamenii, persuasiune, negociere, cum funcționează o companie, ce înseamnă să lucrezi cu targete, deadline-uri, să îți stabilești obiective, lucruri care mă ajută și acum când trebuie să stabilesc relații noi cu clienții sau să negociez un contract. Sigur, puteam să mă plâng că viața e nasoală, că nu m-a angajat nimeni ca director pe 10k euro, dar cu ce m-ar fi ajutat?
Sometimes, on the road to where we are going or where we want to be, we have to do things that we’d rather not do. Often when we are just starting out, our first jobs “introduce us to the broom,” as Andrew Carnegie famously put it. There’s nothing shameful about sweeping. It’s just another opportunity toexcel — and to learn.
But we are always so busy thinking about the future, we don’t take enough pride in the tasks we are given right now. Too often we phone it in, cash our check, and dream of some higher station in life. Or we think, This is just a job, it isn’t who I am, it doesn’t matter.
Everything we do matters — whether it’s making smoothies to save up money or studying for the bar — even after we’ve already achieved the success wesought. Everything is a chance to do and be our best. Only self-absorbed assholes think they are too good for whatever their current station requires.
Nu zic acum că ar trebui să te complaci într-un job prost plătit, sau cu condiții nasoale de lucru. Spun doar că nimeni nu îți va da oportunități dacă nu începi de undeva, și nu ai cum să ajungi direct sus dacă nu începi de jos și aduni experiență.
Când ești la job ai două variante, să te plângi mereu că jobul tău e nasol și nu mai suporți, sau să înveți tot ce se poate învăța de acolo și să îți faci treaba cu zâmbetul pe buze, în timp ce îți planifici următoarea mutare. Timpul oricum trece, dar depinde de noi cum îl folosim.