Mai cumpărați produse recomandate de influenceri?
Dacă ne luăm după studiile de la noi, influencerii influențează mult decizia de achiziție a unor produse, la ultimul studiu jumătate dintre participanți au zis că au cumpărat chestii, după ce le-au văzut recomandate de influencerul preferat.
Sigur, au fost doar 500 de persoane chestionate, dar tot e ceva. Pe mine mă dau la o parte, lucrând în domeniu probabil văd altfel lucrurile, dar prin State, acolo de unde ne luăm lumina, lucrurile încep să se schimbe, oamenii nu mai înghit orice li se recomandă online, și eram curios cum vedeți voi lucrurile, cât de influențați mai sunteți? 🙂
De exemplu clipul ăsta, The Influencer Bubble, explică unde s-a ajuns acum în State, cu influenceri care au ajuns să ceară sute de mii de dolari pentru realizarea unor clipuri video de prezentare a unor produse sau servicii, prețuri similare celor din media clasică. Unii influenceri cer sume mari pentru că sunt foarte buni, au comunitate și chiar livrează de toți banii, alții pentru că așa merge piața, și dacă pot profita și ei, de ce nu?
Și mai este o mică problemă, la început influencerii beneficiau de toată încrederea comunității deoarece erau percepuți asemenea lor, erau oameni obișnuiți, care munceau de la 9 la 5 și în timpul liber mai făceau un vlog sau postau pe Instagram, mai nou pe TikTok. Exista un transfer de autoritate și încredere, cumpăr ce recomandă omul ăsta pentru că am încredere în el, pentru că e ca mine, doar că are 5 milioane de followers.
În timp, mulți influenceri au ajuns să câștige și să aibă un stil de viață similar vedetelor, trăind în penthouse-uri sau vile de lux, cu vacanțe exotice și mașini scumpe. E cam greu să crezi un influencer care îți recomandă un smartphone ieftin când știi că el folosește iPhone, sau când îți spune că este promoție la berea Patronus de la Lidl deși el postează în fiecare weekend din Fratelli, nu?
Eu zic că și la noi se vor așeza în timp lucrurile, influencerii deștepți se vor asocia cu branduri și produse pe care le pot recomanda fanilor și se integrează în stilul lor de viață, iar ceilalți vor începe să fie evitați. Deja se discută tot mai mult de campanii cu micro și nano influenceri, pentru că în ciuda comunităților mai mici pe unele campanii livrează mai bine.
Mai bine de jumătate dintre participanți au achiziționat un produs dupa ce l-au vazut promovat de catre un influencer, iar 25% au cautat mai multe informatii despre acel produs/brand; de asemenea, 81% dintre respondenti au descoperit un brand/o companie dupa ce le-au vazut promovate de catre un influencer, conform unui studiu realizat de Zitec si agentia de cercetare Ipsos, la nivel national, în prima jumatate a anului 2022, pe un eșantion de 500 de persoane de 18-55 de ani.
Studiul e aici.
L.E: cele mai utile comentarii le-am primit pe SocialPedia.Ce am mai scris pe blog: