Facebook nu își bate joc doar de utilizatori, ci și de parteneri și angajați
Povesteam despre mizeria care a devenit #Facebook pentru utilizatori – am bifat să îmi ascundă niste reclame stupide, la detox, MLM, cursuri motivaționale și alte asemenea.
Știți ce a zis Facebook? F**k you, ți le afisăm în continuare, că nouă ne pasă doar de profit. Pe Instagram e la fel, au stricat tot ce era bun în aplicația aia, au umplut-o de reclame, au alungat toți fotografii care puneau poze faine și au încurajat pipițele care își afișează pielea pentru reach.
Dar Facebook nu își bate joc doar de utilizatori, ci și de parteneri, colaboratori și nu în ultimul rând, de angajați.
Zuck a postat recent un mesaj în care bate câmpii cu grație despre orientarea companiei spre Metaverse, și cum filozofia lor continuă să fie Move fast, break things, sub scuza că inovează, că e pentru binele utilizatorilor, că îi va conduce spre un viitor luminos bla bla.
Ar trebui să nu îmi pese prea mult de Facebook, dar are aproape 3 miliarde de utilizatori, iar Facebook și Instagram sunt principalele canale pe care clienții se promovează, când vine vorba de social media marketing.
Zilnic ne lovim de tâmpeniile făcute de ei, și nu mă refer la feed-ul personal, ci la toate produsele lor, care funcționează tot mai greu de la o zi la alta.
Au amestecat toate aplicațiile, au făcut o varză cu Creator Studio, Facebook Business și aplicațiile business de pe mobil, recent au stricat și audiențele custom eliminând o mulțime de interese, ca să programezi niște postări banale trebuie să umbli în 3 locuri, iar noi ar trebui să aplaudăm ca focile când șeful lor postează de pe norișorul lui, unde totul e roz?
Move Fast helps us to build and learn faster than anyone else. This means acting with urgency and not waiting until next week to do something you could do today. At our scale, this also means continuously working to increase the velocity of our highest priority initiatives by methodically removing barriers that get in the way. It’s about moving fast together — in one direction as a company, not just as individuals…
Build Awesome Things pushes us to ship things that are not just good, but also awe-inspiring. We’ve already built products that are useful to billions of people, but in our next chapter we’ll focus more on inspiring people as well…
Meta, Metamates, Me is about being good stewards of our company and mission…
Evident că nu a zis nimic despre propagarea Fake News la care Facebook a contribuit din plin, despre încurajarea extremismului, a dezinformării, despre profilurile false, despre bullying, despre faptul că sunt blocate aiurea conturile utilizatorilor obișnuiți dar spammeri și escrocii o duc bine merci. Nope, totul e perfect, doar că nu e.
Apropo, el visează că angajații Facebook își vor zice între ei Metamates. Presupun că utilizatorilor le va zice Metards.🙁
Ce am mai scris pe blog săptămâna asta:
Nu există nici o justificare pentru războiul pornit de Putin și atacarea Ucrainei
Hacking Work, podcast despre piața muncii, joburile și angajatorii din România
Dai un share?