Când oamenii vor să muncești pe gratis
Am și eu dilema asta legată de dat o mână de ajutor, muncit pe gratis, mai ales când îmi cer ajutorul prietenii, oameni cu care mă înțeleg bine. Pe de o parte, dacă le cer bani vor crede că sunt nesimțit, egoist, de cealaltă parte dacă îi ajut mereu pe gratis s-ar putea ca ei să rămână cu impresia că timpul meu nu e valoros, sau că nu am ce face de ajut pe oricine, sau că nu sunt bun pe domeniul meu, ceea ce chiar nu e cazul.
Andrei a prezentat foarte bine argumentele cu care unii oameni încearcă să te manipuleze ca să îi ajuți pe gratis: că ei nu au bani, că ei nu știu să facă, că ei nu fac bani din ce vor de la tine, sau că nu durează așa de mult să îi ajuți. Eu vă zic care este soluția, pentru a nu te vinde ieftin dar a nu refuza totuși prietenii.
Ideea e în felul următor, dacă un prieten, cineva apropiat îmi cere o un sfat, o opinie, o sugestie, asta nu costă, dacă am tangență cu domeniul respectiv și cred că pot ajuta.
Idem, dacă prietenii îmi cer să îi ajut cu ceva care îmi ia 5-10 minute din timpul meu no problem, ajutăm, nu punem întrebări, pentru asta sunt prietenii zic eu, să te ajute și când ai nevoie, nu doar când o duci bine.
Totuși, dacă mi se cere ajutorul pe domeniul în care am experiență, și ce trebuie să fac eu durează ore întregi, chiar zile, atunci voi cere bani, și le zic din start oamenilor, chiar dacă îmi sunt prieteni: timpul meu valorează atât. Pentru a face ce ai tu nevoie în mod normal eu cer XXX LEI. Nu vreau suma asta, dar trebuie să mă plătești cu YYY lei cel puțin.
Nu pot lucra gratis, deoarece timpul alocat ție e timp pe care NU îl petrec cu familia și cei dragi, timp pe care NU îl aloc pasiunilor mele, timp în care aș putea să mă odihnesc, și mi se pare normal să mă plătești, deoarece am experiența și cunoștințele astea adunate în ani de zile, și știu că sunt bun pe ceea ce fac. Nu mă îmbogățesc de pe urma ta, dar vreau să cred că timpul meu e la fel de valoros ca și al tău, și întelegi asta.
Cam așa procedez când mi se cer diverse favoruri de către prieteni. Evident, dacă vorbim de ajutarea unor străini sunt și mai rău, că o viață avem, și dacă tu faci bani sau ai niște avantaje pentru că eu te-am ajutat cumva mi se pare normal să câștig și eu ceva, consultanța costă și ea, și facturier avem.
Și ce am constatat eu după ce am aplicat principiile astea este că brusc am mai mult timp liber, mai puțini prieteni (dar buni) și mai mulți bani în cont.