Să învățăm afacerile locale ce e cu marketingul online
Să învățăm afacerile locale ce e cu marketingul online
View this email in your browser
Am prins niște discuții pe internet săptămâna asta despre promovarea online în orașele mici și mijlocii, cum diferă mentalitatea oamenilor de afaceri din orașele astea comparativ cu cei din București, de exemplu.
Dacă în București e mult mai ușor să îi explici unui om de afaceri de ce are nevoie de un site pentru afacerea lui (eventual responsive), de ce trebuie să investească în campanii de promovare online sau de ce trebuie să aloce o parte din buget pentru crearea de conținut (fotografii de calitate, articole utile pentru clienți etc) în orașele mai mici foarte mulți patroni se așteaptă la miracole cu bani puțini, dacă se poate chiar gratis. Să le aduci mii de clienți, dar ieftin nene.
Consultanță plătită pentru ca tu să îi analizezi afacerea și să îi recomanzi o strategie de promovare online? Ce e aia, știe el mai bine, vorbește cu secretara să pună poze cu pisici și cafea pe Facebook, astea sigur aduc clienți.
Realizarea unui site de prezentare profesionist? Lasă că știe el pe cineva care să îi facă un site cu 100 de euro cu tot cu hosting, ce dacă nu va intra nici naiba pe el pentru că programatorul blochează accesul motoarelor de căutare, că a auzit el că Google nu ajută.
O analiză a profilului clientului potențial, pentru a alege cele mai eficiente canale de comunicare, online sau offline? Nu, că fluturașii distribuiți prin oraș de fete plătite cu 8 lei pe oră sunt mult mai ușor de bifat.
Înțeleg că treaba asta cu marketingul online, mai ales în orașele micuțe, e încă la început, sunt mulți care se recomandă drept specialiști și vând oamenilor de afaceri iluzia promovării ieftine pe internet, care nu există. Totuși, eu m-am săturat să ofer consultanță gratuită.
Vrei să citești lucruri interesante despre avantajele promovării online, de unde să începi, de ce e bine să ai un site actualizat constant sau de ce să te promovezi pe Facebook ori prin Google Adwords? Am o mulțime de articole pe blog pe subiectele astea, și sunt gratuite, și scriu constant despre noutățile din domeniu.
Vrei să analizăm afacerea ta punctual, să vedem de unde ar trebui să începi cu promovarea, ce buget să aloci pentru fiecare canal, ce ton de comunicare să abordezi, cum să îți evaluezi rezultatele? E timpul să vorbim despre consultanță plătită.
Oare văd eu greșit lucrurile?
Ce am scris pe blog în ultima perioadă, poate te interesează: