Cum e cu lucratul remote în 2019
Înainte era o chestie mistică pe care doar freelancerii o puteau face, acum a devenit ceva obișnuit și prin firme. Eu sunt fan al lucratului de acasă sau mă rog, de oriunde ai internet, deși am descoperit că mă concentrez mai bine la birou. Și faza e că numărul de oameni care lucrează remote va tot crește, pe Vox este un articol detaliat care estimează că peste vreo 5 ani e posibil ca 70% din oameni să lucreze remote, cel puțin 5 zile în fiecare lună. Poate scăpăm și de lucratul între 9 și 5, cu ocazia asta. Văd tot mai multe companii mari unde oamenii lucrează cel puțin o zi de acasă săptămânal, inclusiv în .ro. Pe scurt e de bine, cel puțin la joburile de birou unde nu ai contact direct cu clienții nici nu are prea mult sens să mergi zilnic la firmă, pierzând ore în șir prin trafic.
Nici măcar dezavantajele lucratului remote nu sunt chiar așa de grave, partea cu socializarea o poți rezolva ușor cu lucratul câteva ore dintr-un hub sau mersul la niște evenimente de socializare.
Provocarea cea mai mare pentru mine e să te organizezi și să poți comunica eficient cu colegii, clienții, colaboratorii. Dar dacă ai Slack, Trello, WhatsApp, Skype, Google Drive e ușor să schimbi idei, să lucrați pe aceleași documente, să transmiți informațiile și fără a fi față în față. Cel puțin astea le folosim noi la Advertica. Evident, trebuie să te mai vezi din când în când cu colegii față în față, și noi ne adunăm, dar nu zilnic.
Și acum mâna sus, cine lucrează cel puțin o zi pe săptămână remote, de acasă, din parc, cafenea sau de pe plajă? 🙂
Ce am scris pe blog în ultima perioadă:
Cum programăm postările pe paginile de Facebook în 2019
Răspunsul pe scurt e că programăm postările pe Facebook tot mai greoi și este enervant. Dacă jobul vostru are ceva tangență cu social media probabil că ați descoperit ultimul bug de la Facebok, nu mai pot fi programate postările viitoare pe paginile de Facebook, imediat ce le scrieți. Unii zic că e bug, eu cred...
Articolul Cum programăm postările pe paginile de Facebook în 2019 apare prima dată în Marius Sescu.
Care e faza cu telefoanele Huawei și Google
În final m-am decis, mi-am cumpărat recent un Huawei P30 Pro. Știam deja modelul, l-am testat pe îndelete atunci când a apărut. Sunt foarte mulțumit de el, camerele sunt super ok, bateria ține mult, se mișcă foarte bine. Cu ocazia asta am primit multe întrebări, de ce mi-am luat Huawei, că nu va mai primi...
Articolul Care e faza cu telefoanele Huawei și Google apare prima dată în Marius Sescu.
O să mor sărac, episodul 8972
Nu pot să mă plâng că o duc prost cu agenția sau cu viața în general, chiar din contră, dar nici nu pot zice că sunt bogat, și nici nu cred că voi ajunge prea curând. Și din discuțiile cu prieteni din jurul meu care au valori similare am ajuns la concluzia că sunt șanse...
Articolul O să mor sărac, episodul 8972 apare prima dată în Marius Sescu.
Prima regulă pentru ca marketingul să funcționeze – să ai un produs bun
Mă uitam la o chestie, e mult mai ușor să vorbești despre cum faci inovație în marketing după ce ți-ai pus la punct bucătăria internă, după ce știi că ai produse și servicii ok, utile pentru clienți. Asta apropo de declarația celor de la BT – Când marketingul se face în timp real, cu 4-5...
Articolul Prima regulă pentru ca marketingul să funcționeze – să ai un produs bun apare prima dată în Marius Sescu.
Am întrebat 1000 de consumatori ce părere au despre influenceri
La un eveniment organizat de PR Week pe tema influencer marketing au fost prezentate și concluziile unui studiu realizat pe 1000 de consumatori. Deloc surprinzător, oamenii obișnuiți apreciază cel mai mult vedetele online care sunt autentice și spun adevărul. Cu alte cuvinte, degeaba te lauzi pe net că ai o viață fabuloasă dacă în realitate...
Articolul Am întrebat 1000 de consumatori ce părere au despre influenceri apare prima dată în Marius Sescu.