Cum stă treaba cu brandingul de țară
Acum vreo 3 luni comandasem o chestie ieftină de pe Aliexpress, costa vreo 2 dolari. De Crăciun încă nu ajunsese, așa că i-am cerut fratelui chinez banii înapoi, ceea ce a și făcut, că ei se tem de recenzii proaste mai mult decât să piardă niște mărunțis. Evident, coletul a ajuns în ianuarie, mulțumită Poștei Române care l-a plimbat o lună prin țară. L-am căutat pe chinez și i-am trimis doi dolari, și poate că data următoare când va mai avea clienți din .ro chinezul va ține minte că românii sunt corecți, plătesc chiar și atunci când pot să tragă țepe. Și cred că așa ar trebui să ne facem brandingul de țară, om cu om, să ne purtăm corect când interacționăm cu străinii, chiar dacă am putea să nu o facem.
Faza e că avem impresia despre reputația unei țări că se construiește prin programe ample de marketing turistic, campanii răsunătoare de promovare și poziționare și participări pe la târguri de turism. Sunt utile și astea, nu zic nu, dar majoritatea ne formăm impresia despre o țară când interacționăm cu locuitorii ei. De aia zicem că nemții sunt muncitori, francezii boemi și grecii leneși, că am interacționat cu câțiva dintre ei și ne-am conturat niște impresii.
Recunosc, și eu am tendința când interacționez cu străinii care mă întreabă cum e prin România să îi spun că avem politicieni corupți, mulți români cu mentalități din evul mediu sau oameni nesimțiți, drumuri cam proaste, dar întrebarea e: asta ne reprezintă pe noi, ca țară? Asta vrem să știe străinii despre noi? Ce impresie vrem să lăsăm oamenilor din alte țări?
Așa că data următoare când interacționăm cu străinii ce vor să ne viziteze poate că le spunem și că majoritatea tinerilor de la noi vorbesc cel puțin 2 limbi străine, și se pot înțelege cam cu oricine. Poate că le spunem și că avem munți, mare, deltă și peisaje ce te fac să zici WOW la fiecare 5 minute. Poate că le spunem că pot face un concediu de vis prin România, și că plusurile sunt mai mari decât minusurile. Poate că facem astfel încât când aude cineva de România să zică că suntem băieți de treabă. Numai zic.
Nu știu dacă realizați, dar am observat că cei care trăiesc în România sunt mult mai pesimiști legat de țară, comparativ cu românii care revin după ce au lucrat în străinătate.
Vorbeam recent cu români ce au revenit și vor să facă niște afaceri pe aici. Eu eram oarecum pesimist, cu politicienii, economia în picaj și previziunile sumbre pentru următorii ani, ei îmi spuneau că de când au plecat văd schimbări majore în societate, progrese, și erau încrezători că pot să își construiască un viitor aici. Bule diferite, cum s-ar zice, dar poate că noi am fost prea mult închiși în bula negativă.
Știu că e wishful thinking, dar poate schimbăm imaginea țării și opinia despre România prin ceea ce facem când interacționăm noi cu străinii, la noi sau prin țările lor, nu așteptând să facă guvernul sau nu știu ce asociație un miracol.
Ce am scris pe blog în ultima perioadă:
Viitorul nu este al telefoanelor cu ecran flexibil
În lipsă de alte tehnologii inovatoare majoritatea producătorilor de telefoane vor să lanseze smartphone-uri cu ecran flexibil. Xiaomi e ultimul pe listă, dar și Samsung, Huawei sau Lenovo lucrează la așa ceva de câțiva ani, unii zic că lansează în curând dispozitivele. Faza e că nu înțeleg cui i-ar folosi un telefon căruia îi poți...
Articolul Viitorul nu este al telefoanelor cu ecran flexibil apare prima dată în Marius Sescu.
Da, am fi mult mai săraci fără Uniunea Europeană
Dacă prindeți cumva vreo discuție în care un om normal, ce nu e membru de partid, vă zice că României i-ar fi mai bine fără Uniunea Europeană, gen ROExit, întrebați-l pe ce își bazează afirmația, dacă are ceva cifre în spate, nu de alta, dar englezii erau la fel de vitezi înainte de referendum, până...
Articolul Da, am fi mult mai săraci fără Uniunea Europeană apare prima dată în Marius Sescu.
Bloggingul e pe moarte și în 2019
În aceste vremuri grele în care toată lumea vrea să fie influencer pe Instagram mai sunt și oameni care se ocupă cu această îndeletnicire tradițională, și anume bloggingul. Contrar aparențelor, blogurile nu sunt pe moarte, principalul motiv fiind același despre care scriam și acum 9 ani, că oamenii încă vor să citească chestii, nu doar...
Articolul Bloggingul e pe moarte și în 2019 apare prima dată în Marius Sescu.
Destinațiile turistice nu mai par la fel de faine, după ce le-ai vizitat
Căutam recent idei de vacanță pentru la vară și am fost surprins de cât de mult diferă pozele oficiale postate de hoteluri pe Booking.com, în comparație cu cele postate pe TripAdvisor de turiștii care s-au cazat acolo. Știu, totul este instagramabil acum, toate destinațiile turistice ne sunt vândute cu poze super retușate, în care totul...
Articolul Destinațiile turistice nu mai par la fel de faine, după ce le-ai vizitat apare prima dată în Marius Sescu.
GDPR-ul a stricat experiența de navigare pe internet
Au trecut peste 7 luni de când regulile GDPR au intrat în vigoare, și teoretic majoritatea site-urilor au implementat pe site acele pop-up-uri care te întreabă dacă ești de acord cu cookies și procesarea datelor personale, plus procedurile interne. Intenția a fost bună, am mai zis asta, dar în final eu cred că GDPR a...
Articolul GDPR-ul a stricat experiența de navigare pe internet apare prima dată în Marius Sescu.