Marketingul produselor pentru copii
Uitându-mă la reclamele din revistele care ne vin acasă de la hypermarketuri și la spoturile TV ce promovează produse destinate copiilor am senzația că peste tot se cultivă sentimentul de vină al părinților.
Trebuie să le cumperi copiilor cele mai bune haine, cea mai bună mâncare, cele mai frumoase jucării, pentru că altfel vei arăta celor din jur că nu îți iubești copiii. Cu senzația asta rămâi după ce vezi reclamele, dacă nu ai puțină experiență de marketing sau nu gândești rațional și crezi tot ce ți se spune. Și am impresia că mulți părinți asta fac, cred tot ce văd în reclame.
Cumpără căruciorul ăsta pentru bebeluși cu schelet din aluminiu și roți din cauciuc extra moale, știm că e scump, 2000 lei, dar nu vrei ce e mai bun pentru copilul tău? Nu vrei să îl știi în siguranță, să aibă un somn liniștit când te plimbi prin parc?
Uite, apa asta pentru bebeluși e doar 5 lei, da, știm că e doar apă fiartă, dar e special pentru bebeluși, ai înțeles? Doar nu o să îi dai apă plată obișnuită, nu?
Tocmai am lansat cerealele asta special pentru copii de un an și 5 luni, sunt perfecte pentru ei și nu, nu sunt la fel ca cerealele pentru 1 an 4 luni. Cumpără-le, costă doar 30 de lei.
Nu rata ocazia zilei, setul de bucătărie special pentru fetițe între 3 și 4 ani, doar 599 lei. Mătura și fărașul sunt incluse în preț. O jucărie pe care fetița ta nu o va uita niciodată.
Ok, poate exagerez un pic, dar mulți dintre producători pun prețuri exorbitante pe produsele lor doar pentru că sunt destinate copiilor, iar părinți vor plăti, fără să comenteze sau să caute alternative. De exemplu eu nu am înțeles niciodată de ce o pereche de blugi pentru copii de 2-3 ani costă mai mult decât o pereche de blugi pentru adulți? Da, ni se bagă pe gât faza cu manopera, că munca e aceeași indiferent de mărime, dar parcă nu e normal.
Din fericire la noi fetele au ajuns la vârsta la care încep să facă diferența între reclame și realitate, nu mai cer orice jucărie doar pentru că au văzut-o la televizor, se gândesc și dacă ar folosi-o cu adevărat, dar asta necesită timp și educație. Pentru mulți părinți e mai simplu să cumpere orice își doresc copiii, în speranța că asta îi va face automat cei mai buni părinți. Și nu e cazul.
Ce am scris pe blog în ultima perioadă:
De mâine o să fiu un om mai bun
Dacă e vineri hai să băgăm ceva motivațional. Citind mesajul din poză putem trage rapid concluzia că e un adevăr pe care mulți alegem să îl ignorăm. Căutăm tot felul de scuze pentru a justifica eșecurile noastre. Alții au avut mai mulți bani, relații, noroc, s-au născut într-o familie mai bună, într-o țară mai dezvoltată,...
Articolul De mâine o să fiu un om mai bun apare prima dată în Marius Sescu.
Platforme online unde înveți profesii de la zero. Gratis!
Dragilor, trăim niște vremuri foarte interesante în care, doar cu ajutorul unui laptop sau chiar a unui smartphone, poți învăța de la zero tot ce îți trece prin cap. Orice domeniu este la un clic distanță, trebuie doar să îți dorești să înveți…..și cam atât. Înainte accesul la informație era greoi, trebuia neapărat să mergi...
Articolul Platforme online unde înveți profesii de la zero. Gratis! apare prima dată în Marius Sescu.
Turism în țările ultrareligioase sau în război? Nu mulțumesc.
Din când apar la știri povești cutremurătoare cu turiști omorâți prin țări ultrareligioase sau unde au loc diverse conflicte armate, și eu nu prea înțeleg de ce te-ai duce de bunăvoie într-o țară din asta, unde știi că sunt șanse mari să o încurci. Ok, ar avea sens dacă peste tot ar fi probleme pe...
Articolul Turism în țările ultrareligioase sau în război? Nu mulțumesc. apare prima dată în Marius Sescu.
Unde se duc poveștile de pe Facebook când se duc
Citeam niște articole despre ce plănuiește Zuck să facă cu Facebook în viitorul apropiat și mă gândeam că toate eforturile lor se îndreaptă asupra păstrării atenției noastre cât mai mult în rețea, pentru că de acolo vin banii, dar nu se fac deloc eforturi pentru a găsi mai ușor informațiile de pe Facebook sau pentru...
Articolul Unde se duc poveștile de pe Facebook când se duc apare prima dată în Marius Sescu.
Cum face poze Huawei Mate 20 Pro, cu 3 camere
Încă de când am pus mâinile pe Mate 20 PRO primit de la Orange am zis că îmi place telefonul, mi se pare mult mai bun chiar și decât P20 Pro, testat în primăvară. Dacă ne luăm după specificații Mate 20 PRO are cel mai bun sistem de camere de anul acesta, dar eu zic...
Articolul Cum face poze Huawei Mate 20 Pro, cu 3 camere apare prima dată în Marius Sescu.
Când îți dai seama că nu mai ești sărac?
Când vorbesc cu prietenii despre câți bani îți trebuie pentru a trăi decent în România discuția fuge de multe ori spre întrebarea asta, Când îți dai seama că nu mai ești sărac? Care e linia de diferențiere între sunt sărac și trăiesc destul de bine, sunt în clasa medie. Mă uitam și la ce scria Alex, eu...
Articolul Când îți dai seama că nu mai ești sărac? apare prima dată în Marius Sescu.
Marketing online: de ce sunt importante vânzările, nu clicurile
BuzzFeed a descoperit recent o rețea de aplicații pentru Android ce urmărea comportamentul utilizatorilor reali ai aplicațiilor, după aceea îl clona folosind diverse softuri ce simulau comportamentul utilizatorilor, pentru a genera venituri de ordinul zecilor de milioane de dolari. Evident, nu sunt cifre exacte, dar se estimează că în jur de 23% din afișările de...
Articolul Marketing online: de ce sunt importante vânzările, nu clicurile apare prima dată în Marius Sescu.